Vineri este ziua noastră de pregătire pentru sâmbătă, pentru că sâmbăta reprezintă un timp special, în care ne bucurăm de tot ce a creat Dumnezeu pentru noi și vorbim despre El și cu El, fiecare în felul lui, după cât de multă dumnezeire are în suflet.

Așadar, astăzi am lucrat prin casă ca de obicei, doar că de ceva vreme copiii se oferă să facă și ei parte din ritualul acesta de pregătire iar eu sunt tare fericită! 😊 De pildă, azi și-au făcut ei singuri curățenie lună în cameră, au pus fiecare carte și fiecare creion colorat exact la locul său, au aranjat paturile și biblioteca să arate ordonat. Apoi m-au luat de mână să merg să-mi arate cu mândrie hărnicia lor și să mă bucur. (Maisha nu s-a putut, desigur, abține: “mami, nu-mi dai un premio?” 😅) I-am apreciat și le-am mulțumit dar am știut că ei își luaseră deja “premiol” în clipa când mi-au sorbit cu mare satisfacție copilărească lumina din privire atunci când am intrat în camera ordonată de ei… “Mami, dar Dumnezeu nu primește tort dacă mâine e ziua Lui?”, “mami, dar și Dumnezeu a obosit când a creat lumea și a stat o zi să se odihnească?”, “Dar când o să mergem în cer (nu e cu dacă, e cu sigur!😄) o să fie Sabat?” …și încă o droaie de altele asemenea! Un lucru l-am luat în serios mereu în ceea ce privește raportarea noastră, ca părinți, la copiii noștri: când este despre Dumnezeu nu încap glume sau jumătăți de explicații. Atât cât pot să înțeleagă cei mici pentru vârsta lor, ei trebuie să știe iar noi avem minunata sarcină de a le povesti și explica. Nici noi nu avem pretenția că le știm pe toate dar ne dorim ca ai noștri copii să vadă faptul că Îl cunoaștem și Îl prețuim pe Tatăl nostru, că ne punem toate planurile și gândurile în fața Lui, zilnic. I-am învățat ca în rugăciune mai întâi să mulțumească, apoi să ceară. Sau doar să mulțumească. Atât. E cel mai simplu mod de a te împrieteni pe veci cu cineva – mulțumindu-I sincer și simplu, din toată inima. ❤️

A apus soarele și Sabatul acesta va fi unul de mulțumire. Pentru băiețelul meu, cu liniștea din el care vindecă inima, pentru fetița care ne colorează zilele cu năstrușnicii nebănuite și râs cristalin, pentru micuța prințesă cu ochii de cărbune care ne zâmbește non-stop tuturor, pentru bucuria de a ne juca, pentru lacrimi de tristețe și de bucurie, pentru apă, pentru soare, pentru pâine, pentru viață, pentru familie, pentru…

Trag aer în piept și simt că inima îmi saltă. Cum să nu crezi că El există, cuuum? Când toate – bune și mai puțin bune – ni le-a dat ca să fim ce suntem acum? Ca să simțim ce simțim acum. Ca să trecem, poate, desculți prin cărări cu spini pentru a aprecia așa cum trebuie drumul lin și încălțările ușoare.

Este Sabat. Zi de mulțumire.

“Te laud, Doamne, că toată bogăția Universului ai trimis-o în casa mea!”

2 raspunsuri
  1. Carmen
    Carmen says:

    Cat de frumos povestit despre niste momente din viata voastra acum si a noastra a tutuor de altadata. Copilasii? O minunatie daruitana voua si noua tot de El. Multumesc Iulia. Lacrimi de fericire ne inunda obrajii sa vedem familii credincioase cu copii. Ieri, undeva la o cabana de pe un munte vazusem o fetita de vreo catva anisori total diferita de acesti copii si am plans. Stiu, ea nu avea vina. 🙂

    Răspunde
    • Iulia Jureschi
      Iulia Jureschi says:

      Sunt bucuroasă că vă știu aproape, că avem oameni lângă noi care împărtășesc aceleași principii de viață! Îmi doresc tare mult să rămânem uniți cu toții și să mergem împreună, de mână dacă se poate, înapoi Acasă, la vremea potrivită! Copilașii sunt stimulentele trimise de Sus care să ne facă mai buni, mai asemenea Lui. Eu așa simt.
      Vă îmbrățișez și eu cu mult drag! 🤗

      Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *