Despre creativitatea copiilor

Studiile spun că inteligența și creativitatea sunt două atribute independente la copii. În general, profesorii preferă elevii inteligenţi (care sunt nonconformişti) elevilor creativi, dar nonconformişti.

Se pare că există:

a) copii cu nivel de creativitate înalt şi cu inteligenţă ridicată;

b) copii cu nivel de creativitate înalt, dar cu inteligenţă modestă. Este cea mai dezavantajoasă categorie de copii din grădiniţă/şcoală. Frecvent, aceşti elevi prezintă probeleme de adaptare, pentru că sunt deficitari sub raportul inteligenţei – aptitudinea cea mai apreciată în şcoală. De asemenea, ei sunt în conflict cu şcoala şi deseori cu ei înşişi. Se simt inadecvaţi şi fără valoare, dar sunt capabili de performanţe superioare într-un mediu lipsit de stres. De aceea, menţinerea unui climat favorabil în clasă/grupă va constitui un factor stimulativ pentru ei.

c) Copii cu nivel de creativitate modest şi cu inteligenţă ridicată. Aceşti copii sunt în general dependenţi de performanţele şcolare.

d) Copii cu nivel de creativitate modest şi cu inteligenţă modestă. Aceştia se vor angaja în activităţi cu caracter defensiv, încercând pe cât posibil să eludeze mediul şcolar, perceput la modul negativ.

Ideile creative sunt în exclusivitate produsele inspiraţiei. Însă, în orice domeniu, ideile creatoare sunt rezultatul unui efort susţinut şi al unei angajări de durată în activitate. De exemplu, Edison susţinea că geniul şi implicit creativitatea înseamnă 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Asta le spunem și noi copiilor mereu, ca să-i motivăm la hărnicie. Uneori funcționează, alte ori mai puțin. ?

Am citit astăzi povestirea aceasta și m-am întristat foarte mult… Poate că și eu, din dorința de a le arăta copiilor mei variante de lucru mai avansate, uneori le-am inhibat creativitatea. ? Deci, de luat în seamă și de tras învățăturile necesare!

„Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit…iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început.
Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o sa facem un desen.”
„Grozav”, s-a gândit băiețelul, căci ii plăcea mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de
lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenuri și vapoare. Și și-a scos cutia cu creioane colorate și a
început să deseneze…
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Așteptați, nu începeți încă!” Și a așteptat până i s-a părut că toți copiii sunt pregătiți.
„Acum o sa desenam flori”, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea sa deseneze flori. Și a început să deseneze flori
frumoase și le-a colorat în roșu, portocaliu și albastru.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Așteptați! Vă voi arata eu cum să colorați.” Și a desenat o floare roșie cu tulpina verde.
„Acum puteți începe”, a zis profesoara.
Băiețelul s-a uitat la floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea lui. A lui era mai frumoasă
decât a profesoarei, dar n-a mai spus nimic. A întors doar foaia și a desenat o floare ca a
profesoarei. Era roșie cu tulpina verde.
Într-o altă zi, când băiețelul intrase în clasă prin ușa din curte, profesoara le-a spus copiilor:
„Azi o sa facem ceva din argilă.”
„Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea sa lucreze cu argila. Știa să facă tot felul de lucruri
din argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane…și a început să frământe bucata de
argilă.
Dar profesoara a zis:
„Stați! Nu sunteți gata să începeți “…și a așteptat până când toți copiii au fost gata.
„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să facă farfurii. Și a început să facă farfurii de
toate formele și mărimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Așteptați, vă arăt eu cum să faceți!” Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.
„Așa, acum puteți începe”, a zis profesoara.
Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui
decât farfuria adâncă făcută de profesoară. Dar n-a spus un cuvânt și a transformat farfuriile lui
într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca și cea făcută de
profesoară.
Foarte curând, băiețelul a învățat să aștepte și să privească și să facă lucruri ca și cele făcute de
profesoară. Și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.
S-a întâmplat într-o zi că băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă,
într-un alt oraș. Băiețelul a trebuit să meargă la altă școală. Școala nouă era și mai mare, și nu
avea nicio ușă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte
și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea la clasa lui.
În prima zi de școală, profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o sa facem un desen”.
„Grozav”, și-a zis băiețelul, și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă. Dar ea n-a spus
nimic, s-a plimbat doar prin clasă. Când a ajuns lângă băiețel, i-a spus:
„Tu nu știi să desenezi ?”
„Ba da”, a zis băiețelul, „ce desen să facem ?”
„Nu știu până nu-l faci”, a zis profesoara.
„Cum să-l fac?”, zise băiețelul.
„Cum vrei tu”, a fost răspunsul ei.
„Dacă toți ați face același desen, și l-ați colora la fel, cum să știu cine l-a făcut ?”
„Nu știu”, zise băiețelul.

Și a început să deseneze o floare roșie cu tulpina verde…”