Articole

De când tati pleacă în delegații, puiii mei mai mari – Maisha 4 și Eric 6 ani, insistă că patul meu e destul de mare cât să încapă toți 3 să doarmă cu mine… Degeaba am încercat să-i conving eu că sunt mari și trebuie să doarmă în camera lor, degeaba am încercat faza cu ușile deschise și lumina de veghe, ei cântă amândoi pe aceeași voce: când nu e tati, dormim toți 4!

Și uite-așa mi s-a redus considerabil spațiul personal, cu atât mai mult cu cât Carla încă mai caută țiți de 2-3 ori pe noapte și abia reușesc să-mi găsesc poziția ca s-o mulțumesc și pe ea. Însă, dincolo de toate, ador serile și diminețile noastre împreună, sunt cele mai dulci posibile și-mi stârnesc din plin valurile de iubire pentru ei când îi văd cum se joacă împreună înainte de nani, cum se pupăcesc, cum se gâdilă și râd cristalin până la epuizare, cum împart patul pentru cine și cum doarme, niciodată mulțumiți de suficienta apropere de mami, cum decid ei: “gata, mami, acum citește-ne povestea”, și se așază fiecare pe perne cu ochișorii în carte, de fiecare dată deciși să răspundă primii întrebărilor recapitulative de la final. Cum clipesc și cască a somn iar ochișorii lor frumoși și curioși se fac tot mai mici, până genele se întâlnesc cuminți și eu mă pomenesc citindu-mi mie morala poveștii. Iar recapitularea îmi rămâne tot mie: unul-doi-trei, toți ai mei, niciunul semănând cu altul, toți cu gropițele lor în barbă și obrăjori, toți veseli, isteți și dragi, dormind grămadă, în pozițiile cele mai neașteptate, ghemotoace de iubire și seninătate, înveliți și dezveliți permanent de grija noastră de părinți și prețuiți mai presus de posibilitatea de exprimare! Îi privesc și-i ascult respirând ritmic și liniștit și înțeleg că nu mai am spațiu personal însă am comoara comorilor și iubirea iubirilor atât de aproape de suflet încât inimii nu-i rămâne decât să înțeleagă zi de zi că mai mult de atât n-ar putea iubi vreodată! ❤️

…Și adorm în pace cu împlinirea aceasta în suflet, știind că dimineața e la fel de dulce și plină de îmbrățișări… Oh, ce n-aș da să nu treacă timpul, să fie mereu așa ca acum…