…Totul a început cu un episod de febră la bebelușa noastră. Ne-am stresat, desigur, fiindcă era prima ei febră de când se născuse. Și, până să vedem încotro se îndreaptă lucrurile (putea fi o simplă viroză, putea fi de la dințișorii care tocmai i se iveau), am decis că e mai bine să rămânem acasă. Era început de weekend iar invitația la masă primită pentru acel Sabat a fost onorată doar copiii mai mari – Eric și Maisha – care erau perfect în regulă și nu avuseseră nimic până atunci. În acel moment nici nu bănuiam măcar că în următoarele 5 zile, fiecare membru al familiei noastre, pe rând, tot la 24 de ore, avea să experimenteze simptomele perfidei boli a secolului.
Dacă la copii Covid 19 a însemnat câte un episod mai lung sau mai scurt de febră, dar care ne-a ținut pe noi părinții cu simțurile încordate la maximum, pentru noi adulții a fost mai mult de atât! ? După ce febra ne-a toropit complet, au început frisoanele, durerea puternică de cap, tusea, greața și dezorientarea. Mergeam spre ceva și mă opream secunde bune să mă gândesc încotro și de ce m-am pornit. Abia mă țineam pe picioare, ca și cum cineva cu o bâtă mă lovise pe fiecare centimetru de corp. Prima noapte cu febră mi s-a părut lungă cât un veac, nici 3 plăpumi nu-mi erau suficiente ca să mă încălzesc, tremuram din tot corpul și, deși nu reușeam să adorm decât în intervale scurte, mă trezeam îngrozită de coșmaruri și mă zbuciumam încontinuu. Mă rugam la Dumnezeu să treacă mai repede, să-mi mai scadă febra, să văd măcar lumina următoarei zile. Sergiu a fost un pic mai puternic, el a sperat că va scăpa fiindcă deja de vreo 3 zile avea, neobosit, grijă de mine și de fetițe și totuși scăpase de simptome. Iar în momentul în care a simțit și el că ceva nu e ok, s-a tratat din prima clipă și astfel măcar i-au trecut nopțile fără crize și coșmaruri, cum am pățit eu. Dar a fost și pentru mine și pentru copii greu să-l vedem apoi câteva zile complet doborât și pe el, parcă îmbătrânise cu vreo 20 de ani… ? Apoi, la cinci zile de la febra micuței noastre, a căzut și Eric, ultimul viteaz în lupta cu virusul. Cel mai puternic dintre noi toți, mai ales că a scăpat doar cu o febră. N-a fost simplu, însă, pentru nimeni!
Pierderea mirosului și a gustului a fost cea mai “ușoară” dintre toate “pierderile” la îmbolnăvirea noastră cu Covid. Am mâncat doar de foame și fiindcă eram conștienți că trebuie să ne hrănim ca să putem trece prin boală. Dar a fost ciudat sentimentul de a nu simți deloc gust și miros, cred că și copiii l-au experimentat. Din fericire, se pare că toți și-au revenit acum complet, în afară de mine. Eu încă nu disting complet arome și mirosuri. Ideea e că suntem bine, am trecut cu toții uniți prin boala secolului și Dumnezeu ne-a redat sănătatea și puterea. Abia astăzi însă, în a 16-a zi de la primul simptom de Covid apărut în casa noastră, am mintea destul de limpede ca să scriu.
Și fac asta în mod special pentru că am acum legitimitatea, ca una trecută prin boală alături de soțul meu și toți cei trei copii, de a vă spune tuturor că, indiferent ce se vorbește și se postează și ce se mai inventează în mass-media, covid 19 NU ESTE doar o simplă GRIPĂ! Am mai avut gripe și viroze, chiar cu pierderea gustului și mirosului (nu mai departe de iarna trecută) dar așa cum ne-a doborât acest virus, mai ales pe toți 5 odată, nu am crezut că ar putea fi posibil.
Deși cred că este doar o simplă chestiune de timp până se va îmbolnăvi toată lumea, este totuși important să protejăm din răsputeri pe cei din jur, cum putem și credem noi mai bine. Fiindcă frustrarea cea mai mare nu e aceea de a conșientiza că te-ai infectat ci aceea că e posibil ca tu să fi infectat pe alții! Noi am stat cu inima cât un purice în zilele când am conștientizat că suntem virusați, din fericire s-au testat majoritatea celor cu care am avut contact și toți au fost bine. Ne rugăm în continuare pentru cei care experimentează acum boala, mai ales pentru cei mai în vârstă cărora le poate fi fatală!
Nu e de glumă cu Covid! Spre sănătatea voastră, oameni dragi, nu tratați cu superficialitate niciun simptom, oricat de vag vi s-ar părea că e de “viroză”! Trăim vremuri în care realitatea bate filmul!
Mai devreme sau mai târziu ne vom îmbolnăvi toți, important este să fim cu inima veselă, să nu plecăm urechea la teoriile conspirației și să avem un stil de viață sănătos, dar cu mini-farmacia pregătită și cămara plină fiindcă nu știm când vom experimenta îmbrățișarea pandemică și vom deveni un simplu număr într-o tristă statistică.
Multumesc Iulia, experienta ta ne va ajuta pe toti (chiar mai trecuti de prima tinerete) atunci cand vom experimenta si noi „intalnirea cu virusul”. Am plans cand am citit si recunosc… si baietii plang cateodata. Sa fiti binecuvantati dragilor!
De aceea mi-am luat inima în dinți să scriu, în speranța că măcar și o singură persoană va simți că informațiile i-au fost de ajutor! ?
P.S Desigur că și băieții plând câteodată, cred că este important ca să-i și încurajăm să-și exprime sentimentele așa cum îi indeamnă construcția Divină! Mulți ani s-a perpetuat eronatul sfat: “ești bărbat, nu plângi, fiindcă bărbații nu plâng”. Sunt convinsă că a frustrat mulți tați ai vremurilor noastre. ?
Vă doresc sănătate din plin!