Articole

De când tati pleacă în delegații, puiii mei mai mari – Maisha 4 și Eric 6 ani, insistă că patul meu e destul de mare cât să încapă toți 3 să doarmă cu mine… Degeaba am încercat să-i conving eu că sunt mari și trebuie să doarmă în camera lor, degeaba am încercat faza cu ușile deschise și lumina de veghe, ei cântă amândoi pe aceeași voce: când nu e tati, dormim toți 4!

Și uite-așa mi s-a redus considerabil spațiul personal, cu atât mai mult cu cât Carla încă mai caută țiți de 2-3 ori pe noapte și abia reușesc să-mi găsesc poziția ca s-o mulțumesc și pe ea. Însă, dincolo de toate, ador serile și diminețile noastre împreună, sunt cele mai dulci posibile și-mi stârnesc din plin valurile de iubire pentru ei când îi văd cum se joacă împreună înainte de nani, cum se pupăcesc, cum se gâdilă și râd cristalin până la epuizare, cum împart patul pentru cine și cum doarme, niciodată mulțumiți de suficienta apropere de mami, cum decid ei: “gata, mami, acum citește-ne povestea”, și se așază fiecare pe perne cu ochișorii în carte, de fiecare dată deciși să răspundă primii întrebărilor recapitulative de la final. Cum clipesc și cască a somn iar ochișorii lor frumoși și curioși se fac tot mai mici, până genele se întâlnesc cuminți și eu mă pomenesc citindu-mi mie morala poveștii. Iar recapitularea îmi rămâne tot mie: unul-doi-trei, toți ai mei, niciunul semănând cu altul, toți cu gropițele lor în barbă și obrăjori, toți veseli, isteți și dragi, dormind grămadă, în pozițiile cele mai neașteptate, ghemotoace de iubire și seninătate, înveliți și dezveliți permanent de grija noastră de părinți și prețuiți mai presus de posibilitatea de exprimare! Îi privesc și-i ascult respirând ritmic și liniștit și înțeleg că nu mai am spațiu personal însă am comoara comorilor și iubirea iubirilor atât de aproape de suflet încât inimii nu-i rămâne decât să înțeleagă zi de zi că mai mult de atât n-ar putea iubi vreodată! ❤️

…Și adorm în pace cu împlinirea aceasta în suflet, știind că dimineața e la fel de dulce și plină de îmbrățișări… Oh, ce n-aș da să nu treacă timpul, să fie mereu așa ca acum…

Mă pierd complet pe mine însămi când mă uit la ei, la fețișoarele lor candide, la ochișorii lor sinceri și buni – uneori mirați, alteori întrebători, uneori ghiduși, alteori cu o veselie care te scoate din orice altă stare și mă întreb cum aș putea oare să-i păstrez veșnic așa cum sunt acum, să-i îngheț permanent într-un tablou viu, unde fiecare dintre ei să continue să vorbească și să acționeze cu drăgălășenia vârstei de-acum…

Știu că fiecare etapă are frumusețea ei, deja am experimentat o părticică cu Eric, care are deja 5 ani și jumătate iar prividu-i pozele sau filmulețele de acum chiar și câteva luni în urmă parcă nu-mi vine să cred ce mult a crescut, ce achiziții a mai făcut, și-mi dau seama că, în definitiv, ce dureros de repede trece timpul! Ce minunat este să-ți vezi micuții crescând cu tine, lângă tine și complet dependenți de căldura ta trupească și sufletească! Mă simt atât de privilegiată să-i am, să-i pot iubi așa cum îi iubesc, să-i pot umple de pupici oricând am poftă, să mă cufund în obrăjorii pufoși și fini ai fiecăruia dintre ei și, mai ales, să simt că treaba asta le place și că gesturile mele sunt primite, dorite și răsplătite cu atâtea alte bucurii nebănuite – de la mângâieri de mânuțe mici, pupici primiți în păr spontan (mami, mi-e drag de tine și ți-am dat un pupic❤️), alintări verbale, până la surprize organizate de ei sau “activități de adulți” făcute impecabil, cu care vin să se laude. ?

Și apoi o mai aud și pe Maisha spunându-i surioarei “stai liniștită, că mămica ta e lângă tine. Nu trebuie să plângi!” ? Sunt mămică, sunt a lor și ei ai mei, suntem unii pentru alții aici, acum și pentru totdeauna. Învăț zilnic să iubesc infinit mai mult decât ieri și să simt asta visceral, ca un străfulgerat permanent prin toată ființa mea.

Mă topesc!

Eu și Sergiu suntem la finalul tuturor erelor glaciare cu ei, la noi copiii sunt soarele care topește orice oboseală, orice neputință, orice zbucium. Suntem topiți complet și am o bănuială că topiți o să rămânem pentru veșnicie fiindca ei ai noștri vor fi veșnic, ca degetul lui Dumnezeu pe cele două table ale Legii! Acum înțelegem așa de bine de ce Dumnezeu are un Fiu. Dragostea aceasta este unică și nepiratabilă.