Cu cât știm mai multe despre lume, cu atât suntem mai nefericiți. Aserțiune testată și acceptată pe propria-mi piele, deși ideea de a te îndepărta de informație pare nebunească în epoca vitezei și tehnologiei. “Să știi că în zilele din urmă (…) cunoștința va crește.” (Daniel 12,4) Aproape instantaneu se propagă veștile despre orice. Mi-a apărut o știre acum câteva minute despre un grav accident de mașină petrecut dimineață, în care doi copilași – frați – au fost pur și simplu spulberați iar mama lor se zbate între viață și moarte la spital! Parcă nu mi-aș fi dorit să știu vestea aceasta, ajunge acelei familii durerea ei nemărginită…
Până nu au ieșit la lumină ororile masacrelor din istorie, unii dintre noi mai credeam în imposibilitatea ca omul să-i facă atât de mult rău fratelui său – om și el. Vezi torturile Inchiziției, sadismul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lipsa totală de milă în atâtea istorii ale războaielor, masacrelor, simplelor neînțelegeri sau te miri ce situații banale în care orgoliul uman, puterea și banul s-au combinat, inflamat și explodat în prăpăd, lăsând în urmă pământ înroșit de sânge și râuri de lacrimi!… Mi-a căzut cândva în mână o carte cu mărturii ale celor care au trăit și au văzut și citeam plângând, săream peste pasaje și pagini întregi, nesimțindu-mă în stare să aflu detaliile, cutremurată și oripilată, în dubii serioase că așa ceva chiar s-a putut întâmpla în realitate. Am avut coșmaruri nopți întregi!
Din câte rele și ticăloșii au fost pe pământ, o infimă parte a ieșit la lumină iar faptul că le știm ne face mai nefericiți și mai sceptici la gândul că odată omul va fi restaurat și va putea fi din nou complet lipsit de răutate…
Și totuși Cineva a fost martorul tăcut al veacurilor de ticăloșie. Și fiindcă plata păcatului nu poate fi decât moartea, Creatorul Însuși, Părintele veșniciilor, Cel care nicio clipă nu a intenționat apariția răului și a păcatului dar a îngăduit liberul arbitru ca martor tăcut al dreptății supreme, a decis să coboare în Infern și să moară pentru omul care Îl sfida, purtând cunoștința însumată a tuturor răutăților, nu doar a celor de până atunci ci și a celor pe care le știa dinainte că se vor întâmpla în veacurile următoare!
Câtă nefericire avea Isus Hristos în sufletul Lui pur, fiind singurul, alături de Tatăl, care știa detaliile înfricoșătoare ale fiecărui păcat comis de oameni pe axa timpului?
Noi, care știm puțin, suntem mai nefericiți cu fiecare veste tristă aflată. Oare cum a fost pentru Creator, care știa nu mult, nu foarte mult, ci TOTUL? Pe Isus-omul, nu setea și cuiele L-au ucis în acea zi, atârnat pe cruce, în bătaia vântului de pe Golgota, scuipat și huiduit de cei pentru care murea. Ci faptul că iubirea doare atât de mult când știi TOTUL!
Doamne, aș vrea ca tot ce fac în viața mea, să nu contribuie și mai mult la durerea care Te-a ucis!