Bogăție

De când s-a adăugat o micuță veselie la familia noastră, toată casa e permanent în mișcare! La propriu! Toate sunt pe repede-înainte, când dorm unii nu dorm alții, când unii vor joacă alții au nevoie de liniște și de multe ori mă gândesc că ce bine mi-ar prinde dacă s-ar mai adăuga câteva ore la cele 24 ale unei zile, ca să mă pot încadra cât de cât cu toate…

Îi am, îi țin în brațe, îi simt și mă bucur de ei cu fiecare particică din suflet, știind că timpul trece și clipa dragă de acum se scurge-ntr-o clepsidră ce le adună pe toate și le-mbogățește și le sporește, până când Cineva o va întoarce ca să toarne din nou în sufletul meu aceleași bucurii și tristeți, într-o etapă diferită a vieții…

Sunt bogată. Cel mai mult mă simt așa când aud chiuitul lor jucăuș sau când e prea liniște și simt puternic că doi ochișori negri ca mura mă privesc cu ghidușie, anunțând în taină că în clipa următoare va urma o mică boroboață. Încerc să nici nu respir ca să pot savura sentimentul pe care îl am când văd în ultima secundă dispărând după ușă un funduleț și două piciorușe pufoase, în mers de cățel, iar în clipa următoare răsărind o mutră veselă, pictată din cap până-n picioare cu pământ din ghiveciul de flori.

Iubesc fiecare năsuc mic, obrăjor, guriță și căpșor isteț. Copilăresc și eu din nou odată cu ei. Este un privilegiu minunat!