Erik si Maisha

Nu demult le-am povestit copiilor mei, punctual, despre sacrificiul Domnului Isus pe cruce. Începând de la egoismul și invidia fariseilor, la trădarea lui Iuda care a deschis drumul morții Omului divin, până la consternarea ucenicilor care L-au regăsit înviat după trei zile…

Am avut de explicat noțiuni peste care noi adulții trecem prea superficial când recapitulăm această istorie din cartea umanității. Maisha are abia 3 ani și ea a avut mai puțină răbdare să înțeleagă detaliile însă Eric mi-a pus o mulțime de întrebări și în ochii lui curați se vedea limpede dorința de a ști. Asculta cu cea mai mare atenție, ceea ce pe mine m-a responsabilizat foarte mult, realizând importanța explicațiilor pe care trebuia să i le dau. “Ce înseamnă păcat? De ce să moară Domnul Isus în locul nostru?” Chiar așa, cât de bine înțelegem noi, adulții, tot ce s-a petrecut atunci? În ce măsură ne cutremură cu fiori de responsabilitate și umilință faptul că Dumnezeu a fost nevoit să-Și dea viața pentru a arăta Universului cum se îmbină Iubirea cu Dreptatea?

Le-am povestit cum, în Eden, Dumnezeu le-a spus primilor oameni că în clipa în care vor mânca din fructul oprit, vor muri. Și chiar din momentul în care au păcătuit înaintea Tatălui, timpul a început să ducă viața spre finit. Totul a început să moară: flori, frunze, iarbă, copaci, animale… Natura atât de vie până atunci își scurgea seva spre dispariție. Iar omul neascultător a simțit prima bătaie a unei inimi cu o secundă mai obosită decât înainte, apoi oboseala s-a instalat permanent până el a ajuns, într-un final care nu trebuia să existe, înapoi în țărâna din care fusese luat. De aceea a fost nevoie ca Însuși Dumnezeu să moară ca să răscumpere pe omul atât de iubit dar care nu a fost capabil să treacă testul ascultării. Numai El putea ridica păcatul lumii. Și moartea Lui a produs ruperea lanțului greu cu care Lucifer îl înrobise pe om. Cuvântul lui Dumnezeu se împlinise!

A fost mult de povestit… Știu doar că după aproape fiecare frază m-am oprit și am răspuns întrebărilor unui copil de 5 ani care, cu pupile dilatate și bătăi sacadate de inimă, începea să înțeleagă. Și nu voi uita niciodată că, atunci când am reușit să fac o încheiere, din ochii puiului meu curgeau lacrimi. Mi-a spus atunci, din toată inima lui bună, înțelegând că asta ar fi pentru Cineva cea mai mare consolare: “Mama, și eu Îl iubesc pe Domnul Isus!”

În seara aceea am adormit cu sufletul plin de bucuria că Isus E VIU și vine în curând să ne ducă înapoi ACASĂ!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.