Săptămâna aceasta am pășit într-un nou an mult mai festiv decât în ultimii alți câțiva pentru că familia a pus la cale o sărbătorire cu tot tacâmul. Și fiind momentan în locul unde nicio grijă din lume nu m-ajunge😅 – adică acasă la părinții mei – și fiindcă cei trei pui ai mei au și activități care nu mă implică non-stop doar pe mine, am avut răgazul să mă gândesc din nou la o seară tristă de vineri, de acum vreo 13 ani în urmă, când simțisem pentru prima dată că Dumnezeu mă părăsise. Eram un copil timid pierdut într-un oraș mare, la sute de kilometri de familie, care își văzuse cu câteva ore înainte drumul imaginar al vieții cu macazul schimbat brusc. Mi-amintesc atât de limpede cum, în acea vineri seara, nu am îndrăznit să pășesc în interiorul bisericii de pe strada Moților nr.47, ci am rămas pe hol, înfrigurată și singură. Iar în difuzor, îl auzeam ca de departe pe omul special de la amvon cum țesea predica în jurul textului din cartea a doua a Cronicilor, capitolul 25 cu versetul 9, ultima parte: “Domnul poate să îți dea mult mai mult decât atât!…”

Mi-amintesc cum am plâns mocnit și mi-amintesc de un telefon de încurajare primit a doua zi. Mi-amintesc cum mă urmărea permanent și obsesiv gândul că predica din acea seară fusese exact pentru mine. Simțeam profund că Dumnezeu vorbise cu mine, îmi transmisese într-un mod atât de clar și tangibil un mesaj extraordinar pe care totuși nu aveam curajul să îl cred, să îl sper, să îl accept. Ce puteam să primesc mai mult, atunci când mă aflam în bezna lumii din punct de vedere sufletesc? Ce pretenții să-mi permit față de El, care stăvilise atât de categoric aspirațiile mele de până atunci?…

Nu am timpul necesar ca să scriu tot ce cuprinde povestea începută chiar din acea vineri seară a verii anului 2007… Toate s-au derulat frumos și firesc spre ceea ce TREBUIA DE LA ÎNCEPUT SĂ FIE! Doar Dumnezeu, care vede în ansamblu toată axa timpului, putea să știe că viața mea urma să fie specială, cu condiția să accept ca El să fie Cel care mută macazurile și croiește destinele!

Astăzi Îi sunt atât de recunoscătoare pentru tot și toate! El a promis “mult mai mult” decât îmi dorisem eu – limitată și neștiutoare, poate și necredincioasă. Promisiunea aceasta, că “Domnul poate să îmi dea mult mai mult decât atât” mă însoțește permanent și mă va însoți mereu, știu! Și nu este pentru că îmi doresc asta sau I-am cerut eu sau m-am gândit vreodată să-I cer, ci pentru că El așa mi-a promis, când eu eram cel mai puțin dispusă să-L ascult!

32 m-a găsit cu mult mai multe decât mi-am imaginat vreodată că voi avea! Și nu am suflet și genunchi vrednici să-i mulțumesc, câte zile voi avea! Și încă simt că bunătățile Sale nu s-au sfârșit!

Te laud, Tată, pentru că urechile mele au fost surde și Tu m-ai făcut să Te aud! Te laud pentru promisiunile Tale împlinite! 🙏🏻

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *